BUCUREŞTI: scurtă prezentare a celei de-a şasea mari metropole europene

Sfatul meu, pentru oricine doreşte să cumpere o casă de epocă în Bucureşti, este să cerceteze cât mai amănunţit posibil istoricul şi personalitatea acestui oraş vast şi complex de la marginea răsăriteană a Uniunii Europene. Acest lucru ar trebui să fie o activitate obligatorie înainte de a vă „rafina” căutările pe străzi, stiluri arhitecturale sau valoare artistică a proprietăţii. Am alcătuit aici o scurtă prezentare a oraşului, care sper să vă ofere un început bun în eforturile dumneavoastră.

*Capitala României este un oraş enorm, al şaselea ca mărime dintre metropolele Uniunii Europene, după Londra, Paris, Berlin, Roma şi Madrid şi înaintea Budapestei, Pragăi şi Varşoviei (vezi datele statistice ale UE). Este, de asemenea, centrul urban cel mai populat între Viena şi Istanbul, pe un teritoriu de două ori mai mare ca Franţa.

Istoric:

1. Originea oraşului a fost o aşezare mică, aflată pe rutele de transhumanţă ale ciobanilor, care convergeau spre vadurile dintre râurile Argeş şi Dâmboviţa. Fondatorul legendar al primei aşezări este considerat ciobanul Bucur (nume de origine traco-dacă, prezent şi în limba albaneză).

Localitatea devine cetate de scaun şi capitala Valahiei sub domnia lui Vlad Ţepeş, în secolul al XV-lea, iar pe parcursul următoarelor cinci secole se dezvoltă ca târg oriental şi centru administrativ sub dominaţia Imperiului Otoman.

s
Biserica ciobanului Bucur. Conform tradiţiei – neconfirmată încă arheologic – ar fi ridicată pe locul primei aşezări a Bucureştiului.

2. Oraşul a fost modernizat către sfârşitul secolului al XIX-lea în stil european în timpul domniei Regelui Carol I, ajungând la apogeu în ce priveşte nivelul de strălucire şi sofisticare, în perioada interbelică.

Regele Carol I al României (1881-1914), ctitorul Bucureştiului modern (carte poştală din anii 1900, colecţia Valentin Mandache)

3. În timpul regimului comunist venit la putere după război, populaţia capitalei a crescut, iar acesta a devenit un oraş industrializat, în detrimentul patrimoniului şi tradiţiilor sale, suferind distrugeri imense în timpul aplicării politicilor comuniste de inginerie socială şi industrializare forţată.

4. Dezvoltarea economică intensă din primul deceniu al secolului al XXI-lea transformă radical Bucureştiul în momentul de faţă, punând în mişcare un nou aflux de populaţie, creând tensiuni sociale enorme şi determinând o dezvoltare neuniformă. Oraşul se află acum la o răscruce majoră a evoluţiei sale, având premisele de a deveni fie un frumos oraş european, fie o aglomerare urbană de mâna a doua, de la periferia estică a Uniunii Europene.

Arhitectura:

1. Bucureştiul are doar câteva clădiri care datează de dinaintea secolului al XIX-lea: câteva biserici, ruinele curţii domneşti – Curtea Veche – sau Hanul lui Manuc (în stil otoman de secol XVIII, deşi ridicat la sfârşitul epocii napoleoniene), punct de popas pentru caravanele comerciale otomane.

Hanul lui Manuc, una dintre puţinele clădiri de patrimoniu în stil otoman rămase în Bucureşti

2. Arhitectura de tip “mic Paris”, datând din timpul domniei lui Carol I, care a făcut faima oraşului. Acest tip de proprietate de epocă este, probabil, cel mai reprezentativ pentru piaţa caselor de patrimoniu din Bucureşti. Clădirile se găsesc în zone diverse şi au preţuri şi grade diferite de sofisticare arhitectonică, eventualele lor proiecte de renovare/restaurare putând oferi cele mai satisfăcătoare rezultate dintre toate iniţiativele de acest gen care ar putea fi întreprinse în Bucureşti.

Casă de epocă, în stil „micul Paris” (în partea stângă a fotografiei), zona sud-centrală a Bucureştiului (©Valentin Mandache)

3. Perioada de aur, din anii interbelici, când se construiesc clădiri în stil neoromânesc, art deco, clasicist şi modernist.

Clădiri din „perioada de aur” (interbelică) a Bucureştiului (carte poştală veche, colecţia Valentin Mandache)

4. Perioada comunistă, a locuinţelor sociale (apariţia cartierelor mari, ca Drumul Taberei sau Pantelimonul) şi a construcţiilor cu mesaj triumfalist-ideologic (Casa Poporului, Casa Scânteii)

„Casa Scânteii” (termenul rusesc pentru „scânteie” este „iskra” – numele primului ziar bolşevic, al lui Lenin), edificiu în stil sovietic, numit astăzi „Casa Presei Libere”

5. Perioada de după anul 2000 – construcţii haotice, în stil aşa-zis modern, tipic Orientului Mijlociu sau fostului spaţiu sovietic

Construcţie inestetică, din nord-estul Bucureştiului, un tip de clădire care a început să afecteze aspectul oraşului începând din anul 2000

Economie:

Bucureştiul este motorul economic al României, un oraş care concentrează aproape 15% din populaţia de 21 de milioane de locuitori ai ţării şi produce 19% din produsul intern brut al acesteia, precum şi un sfert din producţia ei industrială (sinteză de date statistice din 2006-2007). Cu toate acestea, dezvoltarea oraşului este mult îngreunată de trei factori principali: *corupţia omniprezentă, *birocraţia abuzivă şi *infrastructura de transport nedezvoltată, incompatibilă cu statutul unui oraş modern. Sistemul de şosele, ca peste tot în restul ţării, a fost conceput pentru nivelul traficului din anii ’60 şi din această cauză se află acum în plină deteriorare. Nici un guvern postcomunist nu a acordat atenţie şi nu a investit suficient în infrastructura de transport, iar acest lucru a avut consecinţe dezastruoase pentru dezvoltarea viitoare a oraşului. Sectorul de construcţii constituie încă un domeniu cu o evoluţie spectaculoasă din anul 2000, însă afectat mult de criza economică survenită în cel de-al doilea semestru al anului 2008. În concluzie, Bucureştiul are un potenţial economic imens, care, din păcate, este compromis de o infrastructură învechită, de corupţie şi de lipsa unei viziuni guvernamentale.

Societate:

1. Bucureştiul are o componenţă socială tipică oraşelor de colonizare a noilor „pământuri desţelenite” (în genul vestului Statelor Unite, stepei pontice a Rusiei sau Siberiei), aflate într-un proces de dezvoltare rapidă. Trebuie ţinut cont de faptul că oraşul s-a format dintr-o modestăă localitate comercială orientală, provincială, la mijlocul secolului al XIX-lea, ajungând a şasea metropolă din Uniunea Europeană, după un secol şi jumătate. O asemenea transformare urbană ultra-accelerată aminteşte de cea a „oraşelor de frontieră” din Lumea Nouă, de pe continentul american sau de noile oraşe mari ruseşti, apărute în secolul al XIX-lea în stepa din zona Mării Negre sau în Siberia, pe locurile vechilor aşezări băştinaşe. Acest lucru le imprimă locuitorilor Bucureştiului o psihologie socială dinamică specială, caracterizată printr-o înclinaţie spre adoptarea rapida a inovaţiilor, în detrimentul tradiţiilor şi patrimoniului, precum şi tolerarea privaţiunilor şi inegalităţilor de ordin social.

Un oraş cu o dezvoltare rapidă şi contradicţii sociale: ţărani într-o piaţă din Bucureşti, la începutul secolului al XX-lea (fotografie veche, ©colecţia Valentin Mandache)

2. Bucureştiul funcţionează ca un creuzet cultural al ţării, în care oameni din comunităţile din toate regiunile României (cu o suprafaţă aproape cât Marea Britanie şi diferenţe regionale puternice) şi-au făcut din acest oraş propriul cămin, de-a lungul timpului.

3. Bucureştiul este, de asemenea, un centru multietnic şi multicultural. Pentru cea mai mare parte a istoriei sale şi până în perioada comunistă, a avut o mentalitate foarte cosmopolită, găzduind comunităţi mari şi diverse, precum evrei, germani, maghiari, italieni, ţigani sau ruşi.

Bucureştiul evreiesc: Templul Coral (carte poştală veche, colecţia Valentin Mandache)

4. Perioada comunistă a fost martora unei romanizări forţate aproape totale, a oraşului – rezultatul politicilor de industrializare care necesitau forţă de muncă din mediul rural, precum şi al emigrării populaţiei sale evreieşti şi de alte etnii, fenomen încurajat mult de regimul naţional-comunist al lui Ceauşescu.

5. Perioada postcomunistă marchează o nouă cosmopolitanizare a Bucureştiului, cu muncitori expatriaţi care sosesc aici şi apariţia unor noi comunităţi de imigranţi, precum arabii, chinezii şi vietnamezii, urmaţi, pe măsura dezvoltării economice, de indieni, pakistanezi şi africani.

Apariţia unor noi comunităţi bucureştene: comerciant chinez în piaţa Dragonul Roşu (nord-estul Bucureştiului)

©Valentin Mandache. Utilizarea neautorizata si/sau reproducerea acestui material fara permisiunea expresa, in scris, a autorului acestui blog este strict interzisa.

Traducere din limba engleza de Mihaela Mihaila (originea articolului: http://wp.me/pFpRa-3Z).

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa demarati un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta pentru localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discutii despre proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul paginii mele de Contact, din acest blog.

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s