Scoala Centrala de Fete: importanta conservarii identitatii arhitecturale

Patrimoniul arhitectural al unei tari constituie o parte esentiala din identitatea sa culturala, definind comunitatile locale, facandu-le recognoscibile lumii din afara si generand mandrie civica in randul localnicilor. Stilul neoromanesc este singurul ordin arhitectural original aparut in Romania si prin urmare este o parte vitala a patrimoniului si identitatii culturale a natiunii.

Acest stil a fost initiat de catre remarcabilul arhitect Ion Mincu (1852-1912), odata cu constructia Casei Lahovari (1886) din Bucuresti, urmata de o serie de proiecte si cladiri de o calitate superlativa. Din pacate, creatia lui Mincu a fost de mica amploare prin comparatie cu a altor arhitecti deschizatori de drumuri din Europa sau alte parti ale lumii. Acest lucru s-a datorat situatiei economice relativ sarace din Romania acelei perioade, o tara care-si dobandise de curand independenta si care incepea sa se ridice din ruinele Imperiului Otoman – un mediu nu foarte propice dezvoltarii unei scene arhitecturale efervescente, si cu o identitate romaneasca moderna aflata inca in curs de cristalizare, preocupata mai mult sa urmeze modele occidentale, vazute ca mult mai prestigioase, decat sa-si dezvolte propriul patrimoniu. Mincu a sadit, astfel, primele seminte in campul arhitecturii nationale, din care a rasarit si s-a dezvoltat viguros stilul neoromanesc, devenind foarte popular in  toata tara in urmatoarele cinci decenii, pana la cel de-al doilea razboi mondial.

Arhitectul Ion Mincu. Pagina de titul a biografiei sale, scrisa de Mihail Caffé, publicata in 1960 la Editura Stiintifica, Bucuresti

Acesta este motivul pentru care primele cladiri in stil neoromanesc, create de Ion Mincu, sunt monumente arhitectonice de o importanta extraordinara pentru patrimoniul national, aflandu-se pe lista registrului de patrimoniu, fiind teoretic protejate prin legislatie si reglementari stricte. Cea mai mare si – dupa parerea mea – cea mai inovatoare cladire in stil neoromanesc a lui  Mincu este Scoala Centrala de Fete din Bucuresti (lucrare inceputa in 1890), o scoala-internat, deschisa pentru fetele cu rezultate bune la invatatura, provenite din toate paturile sociale, dupa principiile moderne si democratice ale epocii victoriene care patrundeau in Romania acelei perioade. Alatur aici o carte postala veche cu scoala reprezentata intr-o fotografie aeriana, de la inceputul anilor 1930, care da o buna idee in ce priveste dimensiunea constructiei si dispunerea ei spatiala armonioasa si functionala, care anticipeaza cu multe decade cladirile de scoli moderne.

Scoala Centrala de Fete, Bucuresti. Fotografie aeriana de la inceputul anilor 1930 (carte postala veche, colectia Valentin si Diana Mandache)

Scoala Centrala de Fete si zona urbana din jurul ei au trecut prin multe vicisitudini de o magnitudine epica in ultimii o suta doua zeci de ani, de cand a fost asezata piatra de temelie, care ar fi pus la grea incercare patrimoniul oricarei alte tari: primul razboi mondial si ocupatia Bucurestiului de catre inamic, cel de-al doilea razboi mondial si raidurile aeriene, atat ale Aliatilor cat si ale fortelor germane, urmate apoi de tavalugul trupelor sovietice, aproape cinci decenii de regim comunist dictatorial, o revolutie sangeroasa anticomunista in 1989 si, in fine, douazeci de ani de tranzitie haotica si rapace spre o economie de piata. Ironia trista este ca aceasta scoala si patrimoniul arhitectural al Bucurestiului au suferit cel mai mult in ultimele doua decenii de tranzitie spre democratie. Romania a iesit din comunism cu un sistem de invatamant subrezit calitativ, in care istoria si cultura in general sunt tot mai putin pretuite, precum si cu o clasa politica axata mai mult pe propria imbogatire. Rezultatele dezastruoase asupra patrimoniului construit se vad acum pretutindeni: casele de epoca sunt intr-un proces de degradare rapida, cazand prada dezvoltatorilor imobiliari lipsiti de scrupule, sub ochii unui public care in mare parte este dezinteresat de propriul patrimoniu, alaturi de o reactie slaba si ineficienta a autoritatilor responsabile cu pastrarea si protejarea acestuia.

In mod inevitabil, cladirea Scolii Centrale de Fete sufera in aceste conditii generale. Situatia a ajuns acum intr-un punct de cotitura, mai ales de cand, in ultimele cateva luni, s-a inceput un proiect de renovare a edificiului, in plina desfasurare in momentul de fata. Lucrarile sunt finantate printr-un sistem de licentiere al Uniunii Europene si au fost acordate unei societati de constructii care are o experienta nu tocmai bogata in domeniul cladirilor istorice de importanta majora. Ministerul Culturii si departamentele de stat responsabile in domeniu nu au o voce activa in proiect, rezultatul inevitabil fiind ca tesatura istorica a cladirii, aspectele  ei originale vor avea de suferit.

Am fost informat de catre Asociatia Prietenilor Scolii Centrale (o organizatie care reuneste actuali si fosti elevi ai acestei scoli, care desfasoara o activitate minunata de sensibilizare a publicului, prin actiuni de protest si petitii privitoare la problemele cu care se confrunta scoala), despre trei aspecte importante legate de conservarea cladirii, care au ridicat controverse cu constructorii: galeria vitrata a curtii interioare, zugraveala in rosu pompeian a interioarelor cladirii si tencuiala exterioara din piatra aparenta/ similipiatra. Toate acestea constituie probleme carora trebuie sa li se acorde atentie urgenta, deoarrece proiectul de renovare nu dispune de un raport de cercetare a caracteristicilor istorice unice ale cladirii, a analizeleor materialelor folosite de Mincu acum mai bine de un secol, iar autoritatile manifesta foarte putin interes si probabil au resurse limitate pentru a coordona din aproape acest proiect.

In cadrul formarii mele ca istoric la Universitatea din Londra in domeniul patrimoniului romanesc, am studiat viata si lucrarile lui Mincu si consider ca pot aduce cateva lamuriri la aceste importante aspecte.

* Galeria vitrata a scolii este cea mai mare si mai frumoasa structura de acest gen din Romania, fiind o inovatie deosebita la vremea acea, care s-a bazat pe folosirea unor materiale de constructie noi pentru epoca, ca fierul forjat pentru ramele ferestrelor si geamurile de productie in masa. Acestea necesita sa fie conservate si salvate intr-o cantitate cat se poate de mare. Inteleg ca geamurile care probabil provin de la cele cateva renovari/ restaurari care au avut loc in ultimul secol, au fost aruncate si ca s-a discutat chiar si inlocuirea ramelor din fier originale.

Vedere din curtea interioara, cu aspect de chiostro manastiresc, impodobita cu galeria vitrata originala, proiectata de arhitectul Ion Mincu. Scoala Centrala de Fete, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Cea mai buna lucrare biografica despre Mincu, publicata de Mihail Caffé in 1960 (la Editura Stiintifica, Bucuresti), de care ma consider norocos sa detin un exemplar, descrie aceasta galeria vitrata (numind-o arhitectura „radioasa”, subliniindu-i noutatea pentru arhitectura europeana de atunci in general). Alatur un paragraf din carte, care mentioneaza aceste detalii:

Fragment din „Arhitectul Ion Mincu”, lucrare biografica de Mihail Caffé (descrierea galeriei exterioare vitrate, pag. 134)

* Culoarea rosu pompeian in care sunt vopsiti peretii interiori, reprezinta o alta contributie eminenta a lui Ion Mincu la decoratia cladirii, si care va deveni in decadele care au urmat o trasatura esentiala a registrului decorativ din arhitectura neoromanesca. Fotografia de mai jos prezinta o gama de tonuri de rosu pompeian care au fost folosite intr-un program de restaurare a acestei cladiri, desfasurat la sfarsitul anilor 1970, in perioada comunista. Conform sotiei mele, istoricul Diana Mandache, care a fost eleva a scolii atunci, societatea de stat implicata in restaurare a dat dovada de profesionalism, cercetand temeininc situatia cladiri prin intermediul institutelor de atunci, avand grija sa obtina rezultate cat mai apropiate de caracteristicile originale. Acest fapt contrasteaza evident cu situatia de astazi, dintr-o Romanie democrata, in care procesul de renovare este concepuut ca pentru o cladire obisnuita, fara o cercetare prealabila si recomandari privind folosirea de materiale cat mai apropiate de cele originale daca nu in structura, cel putin in aspect. Am inteles din cele relatate de Asociatia Scolii Centrale ca se considera de catre constructor ca rosul pompeian sa fie inlcouit cu o vopsea de alta culoare, vazuta de acesta ca mai practica, situatie izvorata din nou din lipsa cercetarii profesionale prealabile a caracteristicilor arhitecturale si decorative a acestei cladiri deosebit de importante.

Exemplu de rosu pompeian datand dintr-un proiect de restaurare desfasurat la sfarsitul anilor 1980. Scoala Centrala de Fete, Bucuresti (fotografie de Romulus Bena)

In cartea sa, Mihail Caffé (paragraful de mai jos) mentioneaza clar modul in care Ion Mincu a optat pentru tonuri de rosu pompeian in decorarea scolii, observand caracteristicile estetice ale acestuia, precum si scopurile practice excelente ale unei asemenea optiuni decorative.

Fragment din „Arhitectul Ion Mincu”, lucrare biografica de Mihail Caffé (descrierea utilizarii rosului pompeian, pag. 135)

Sunt convins ca atunci cand a ales rosul pompeian, Ion Mincu a avut in minte experimentele sale cu scheme decorative, din perioada studentiei la École de Beaux Arts din Paris si – mai important – calatoria lui de studii ulterioara in sudul Italiei la Pompei, orasul antic ingropat de eruptia Vezuviului, unde a fost profund impresionat de maiestria si realizarile arhitectonice si decorative ale vechilor romani. Mai jos includ un desen realizat de Mincu pe cand vizita ruinele Pompei-ului, care scoate in evidenta tonurile de rosu pompeian.

Desen de Ion Mincu facut cu ocazia calatoriei lui de studii la Pompei in sudul Italiei. (sursa: MNAR)

Aceasta culoare avea sa devina, dupa cum am mai mentionat, o tema majora in registrul decorativ al arhitecturii neoromanesti, fiind totodata o trimitere/metafora subtila, prin asociere, la radacinile latine ale poporului român, rezultatul fiind ca multe cladiri interbelice in acest stil au sectoare si elemente importante de fatada si interior vopsite in  rosu pompeian , dupa cum am incercat sa ilustrez in fotomontajul de mai jos, cu exemple pe care le-am adunat din diverse zone ale Bucurestiului:

Exemple de sectiuni de cladiri in stil neoromanesc, vopsite in tonuri de rosu pompeian (©Valentin Mandache)

*Tencuiala de piatra aparenta/ similipiatra a zidurilor exterioare este un alt subiect controversat suscitat de lucrarile de renovare actuale, cauzat de lipsa de supervizare de catre specialisti in cladiri istorice a proiectului. Societatea de constructii a inlocuit deja portiuni mari din vechea tencuiala care avea o tenta galbuie care imitata de piatra de calcar, si pe care specialistii restaurarii din perioada comunista au avut grija sa o pastreze. Aceasta este acum inlocuita cu material de tencuiala modern, care nu mai are vechea tenta de piatra de calcar asa cum a intentionat Ion Mincu. Rezultatul negativ al acestei actiuni poate fi vazut in fotografia de mai jos, unde tencuiala noua ofera un contrast izbitor cu blandetea si finetea celei vechi, de piatra aparenta.

Tencuiala din piatra aparenta care imita calcarul (tenta galbuie) aleasa de Ion Mincu, langa cea noua din material obisnuit de tencuiala. (fotografie de Romulus Bena)

Lucrarea lui Mihail Caffé este, de asemenea, foarte exacta (vezi fragmentul de mai jos) atunci cand mentioneaza fatada din piatra apaprenta  („similipiatră”) a Scolii Centrale, prin care creatorul ei a dorit sa transpuna ceva din aspectul zidurilor impunatoare ale bisericilor valahe de Ev Mediu tarziu – o sursa importanta de inspiratie/ arhetip a stilului neoromanesc.

Fragment din lucrarea biografica a lui Mihail Caffé unde descriere fatada original din tencuiala de piatra apaprenta ("similipiatra") a Scolii Centrale, pag. 133.

Este, intr-adevar, uimitor cum un asemenea reper arhitectural ca Scoala Centrala de Fete din Bucuresti, cladire enorm de importanta pentru patrimoniul construit al Romaniei si pentru identitatea culturala a acestei tari, sa fie in situatia unui proiect de renovare/ reabilitare ca pentru o scoala obisnuita cum se gasesc in cartierele ridicate de dupa razboi in Bucuresti. Edificiul este, de asemenea, un monument important pentru patrimoniul european, iar problemele prin care trece in momentul de fata ar trebui sa atraga atentia organismelor si birocratilor europeni care supervizeaza conservarea patrimoniului cultural al Uniunii. Situatia este cu atat mai lipsita de sens, cu cat finantarea proiectului are loc printr-un program-cadru al Uniunii Europene. Indiferenta autoritatilor orasenesti si de stat este de asemenea realmente deconcertanta intr-o tara europeana din secolul 21.

In ciuda tuturor acestor lucruri, vocile cele mai eficiente in pastrarea Scolii Centrale sunt cele ale elevilor, asociatia acestora si o serie de profesori dedicati acestei cauze nobile. Singuri si cu resurse extrem de limitate, ei au reusit sa salveze multe din caracteristicile istorice ale cladirii si sa-i convinga pe managerii de proiect sa renunte sau sa re-examineze unele lucrari controversate de renovare, iar ei merita toata recunoasterea pentru actiunile lor fortuite. Din pacate, acestea nu sunt suficiente in momentul de fata, fiind nevoie de un efort concertat impreuna cu constructorul, care sa includa implicarea deparamentelor de stat si ale orasului responsabile pentru patrimoniul arhitectural. Personal, voi urmari evolutia acestui proiect de renovare, in articole viitoare si voi incerca sa-mi ofer sprijinul si opiniile mele profesionale elevilor, prietenilor si profesorilor de la Scoala Centrala, in actiunea lor meritorie pentru conservarea acestui monument arhitectural unic. ©Valentin Mandache

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Anunțuri

11 gânduri despre „Scoala Centrala de Fete: importanta conservarii identitatii arhitecturale

  • Tot respectul pentru felul in care prezentati valori ale patrimoniului nostru si pentru analizele si explicatiile pe care le oferiti (pentru mine articolele dv. sunt o sarbatoare). Sper ca (si) acest articol prin care sustineti cauza Scolii Centrale sa ajunga la cat mai multi cititori.

    Apreciază

  • Va multumesc pentru informatiile pline de sensibilitate si responsabilitate.
    prof. Lacramioara Olteanu – profesoara de filosofie la Scoala Centrala din 1981

    Apreciază

  • Ma bucur sa citesc aceasta pagina, fiindca am invatat la aceasta institutie de prestigiu. Am inteles ca e in renovare… Sper sa se pastreze stilul inconfundabil al arhitecturii sale, inclusiv in privinta cromaticii…

    Apreciază

    • Orice renovare produce schimbari, de multe ori nefericite. Scoala avea nevoie de o renovare, pentru a se putea tine pe picioare oricum. Sa speram intr-adevar ca daca au fost deteriorari ale cromaticii si ornmaentatiei, acestea pot fi reparabile ulterior- la o alta sesiune mai bine pusa la punct, cu specialisti adecvati. VM

      Apreciază

  • Va multumesc mult pentru articol, mi a atras atentia asupra unor stari de fapt din institutia in care lucrez.
    Imi pare rau ca se intampla astfel de lucruri.
    Sa speram in vremuri mai bune.

    Apreciază

  • Buna ziua!

    Va urmaresc cu deosebit interes si va multumesc pentru toate articolele si notele pe care ni le puneti la dispozitie. Iubesc Bucurestiul si ma bucur sa il cunosc mai indeaproape.
    Am fost eleva a Scolii Centrale pe care am absolvit-o in 1998. In 2003, cand am vizitat-o, era deja mult mai prost intretinuta decat in anii in care am frecventat-o eu si m-am intrist foarte tare.

    Va scriu, insa, cu o intrebare punctula. Stiti cumva al cui este bustul din curtea interioara? Nu imi mai aduc aminte si a rasarit aceasta engima printre prietenii mei. Nu pare nici Ion Mincu, nici Barbu Stirbey.

    Va multumesc!

    Apreciază

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s