Stalp de iluminat public in stil neoromanesc

Un stalp de iluminat public in stil neoromanesc, turnat in fonta, datand de la sfarsitul anilor 1920 din zona Cismigiu nord, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Imi cer scuze cititorilor pentru intreruperea de cateva zile a articolelor mele zilnice de istoria arhitecturii romanesti. Aceasta a fost din cauza unor probleme de sanatate neprevazute ale unui apropiat membru al familiei si numai acum am putut sa ma re-imersez in stimulativa rutina intelectuala de scriere a acestui blog.

Imaginile de mai sus arata unul dintre putinii stalpi de iluminat public in stil neoromanesc turnati in fonta care au mai ramas in Bucuresti, datand de la sfarsitul anilor 1920, de un foarte interesant design care incorporeaza motivul funiei, prevalent in panoplia decorativa a acestui ordin arhitectural. Calitatea materialului si ineditul designului fac din acest artefact de infrastructura urbana, care de obicei este anost si greu vizibil, o prezenta cu personalitate in frumosul peisaj orasenesc care a caracterizat Bucurestiul interbelic. Acum asemenea elemente deosebite de infrastructura urbana dispar rapid sub loviturile date de puzderia de dezvoltatori imobiliari rapace, lipsiti de cultura, produsi de sistemul de slaba calitate de invatamant romanesc comunist si post-comunist, care distrug identitatea istorica a Bucurestiului la o rata mult mai rapida decat in perioada ceausista.

***********************************************

Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Anunțuri

7 gânduri despre „Stalp de iluminat public in stil neoromanesc

  • Sunt entuziasmata de acest artefact, a carui existenta in Bucuresti nu-mi era cunoscuta. Stiam doar despre acei stalpi de iluminat, semanand putin cu o cumpana de put, cum sunt cei doi de la intersectia Rahovei cu Sabinelor (ramasi insa fara felinare) si care se pot vedea in multe fotografii vechi ale Bucurestilor.
    Este de necrezut cu cat bun gust se faceau lucrurile altadata.

    Apreciază

    • Multumesc Cristina pentru cuvintele frumoase despre acest ‘find’ mai deosebit. Sunt cateva tipuri de stalpi care au mai supravietuit din vechiul Bucuresti, cam greu de descoperit ce e drept, care inca mai pot fi salvati si reconditionati. Poate primaria ar putea comanda pentru viiotarele lucrari de infrastructura design-uri care sa reia vechile modele de stalpi decorativi, in loc sa tot planteze pe cei de beton sau metalici fara personalitate. Cred ca un gand prea indepartat totusi…

      Apreciază

  • Ma gandeam de curand cat de grosolani sunt actualii stalpi de beton, regretand vechii stalpi (stiuti din copilarie) care erau simpli, insa din lemn. Cel prezentat de dv. intrece asteptarile mele…

    Apreciază

  • Bine ati revenit, dle. Mandache! Sper ca apropiatul dvs se va insanatosi grabnic!
    Foarte interesant acest stalp, insa ma gandesc ca poate a supravietuit din aceleasi considerente care au permis si chioscului de ziare de langa Primarie sa mai existe si azi.

    Stiu ca ceea ce voi scrie mai jos nu are legatura directa cu postarea dvs, insa as dori sa va intreb un lucru care de mult ma macina. Anume ca in zona Piata Sudului, pe amplasamentul actualului sediu al RADIOCOM se afla o cladire impozanta in stil neo-romanesc. Pana pe la inceputul anilor 2000 cladirea sfida blocurile ceasusite, cenusii si triste, ce au rasarit pe langa Lunca Vacarestilor si locul unde s-a aflat Manastirea Vacaresti. Desi nu era tocmai bine ingrijita, cladirea se afla intr-o stare relativ buna de conservare (nu existau tasari ale terenului, crapaturi in diagonala sau alte asemenea). In vremea respectiva eram prea juvenil, ca sa ma exprim astfel, pentru a avea un real interes pentru cladire si nici aparatura necesara fotografierii acesteia.
    Daca aveti informatii despre acea cladire ori vreo poza, eu, cat si ceilalti cititori ai dvs am fi foarte recunoscatori! (Imi cer scuze daca astfel va pot supara, intelegand ca sunteti ocupat si poate nu este treaba dvs sa faceti munca de documentare)

    Apreciază

    • Buna Marius, multumesc pentru urari. Nu stiu despre acea cladire noromaneasca din Piata Sudului. M-ai facut curios si o sa incerc in viitoarele documentari sa ajung la ea sau eventual sa gasesc niste referinte. I’ll keep you posted!

      Apreciază

  • Exista un stilp foarte asemanator si in rondul de verdeata de la Leu, dintre Palatul Cotroceni si unitate militara. Acesta are insa trei brate in virf si ii lipseste „caciula”.
    Cei 3 cu cumpana de la intersectia Rahovei/Sabinelor inca exista (17 martie 2012); ma temeam ca de la ultima mea vizita au fost dusi la „reciclat”. I-am studiat mai indeaproape, e greu de crezut ce materiale de calitate s-au folosit, nu au nici un cusur, nici urma de rugina. As vrea sa fac niste masuratori si fotografii cit mai sunt inca „in viata”, poate vor fi de folos unor generatii viitoare, cu mai mult respect pentru istorie.

    Apreciază

    • Multumesc pentru informatii! Am mai identificat si eu inca trei in stare excelenta cu „ramurile” ce tin lampi pe ei in zona Kisselef al Hotelul Triumf. Sa speram ca si acestia vor supravietui, fiind atat de reprezentativi stilului neoromanesc, care s-a vrut un stil total de la arhitectura, pictura, sculptura, biserici, monumente funerare, pana la stalpi de iluminat cum este in cazul acesta. VM

      Apreciază

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s