Decoratie vernaculara de exterior datand din 1903

Decoratie de exterior de tip vernacular datand din 1903, zona Icoanei, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Bucurestiul din perioada fin de siècle avea in multe privinte un aspect patriarhal, la pace cu el insusi, localizat la tripla periferie a imperiilor Otoman, Rus si Austro-Ungar. Arhitectura sa prezinta un pronuntat caracter vernacular, care imprumuta motive din ambele traditii occidentale si orinetale, imitand intr-un mod rustic, dar creativ registrele decorative ale nu prea numeroaselor case private prestigioase si edificii publice proiectate de putinii arhitecti profesionisti care activau atunci in tara. Gasesc exemplul din fotografia de mai sus ca exprimand in mod minunat arhitectura vernaculara prevalenta in Bucurestiul de la fin de siècle. Aceasta impodobeste area de deasupra usii unei case tip vagon din zona Icoanei, adunand impreuna motive decorative inspirate din arhitectura occidentala cum sunt perechea de cornuri ale abundentei cu panglici fluturand, care flancheaza monograma primului proprietar al casei, redata in maniera naiva in litere de tip Art Nouveau, la care se adauga de asemenea motive inspirate din arhitectura otomana balcanica cum sunt friza formata din motivul funiei si frumos lucratii suporti de lemn ai cornisei streasinii, plasati la intervale regulate. Toate acestea genereaza o ambianta de serenitate bucolica tipica unei epoci de mult uitate din acest colt de la marginea Europei.

***********************************************

Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s