Definiții ale arhitecturii românești în Enciclopedia Cugetarea și Penguin Dictionary of Architecture

De ceva vreme încerc să găsesc o bună definiție generală a arhitecturii românești, în surse locale sau străine, de genul celor care sunt redate în edițiile succesive ale popularului dicționar britanic „The Penguin Dictionary of Architecture„, care numără printre editori pe eminentul istoric Nikolaus Pevsner. Acolo sunt citate pe larg câteva tradiții arhitectuale din zona Central Europeana (cehă, ungurească etc.), pe când cele din regiunea în care se află România (nordul Balcanilor) sunt tratate foarte pe scurt la definiția de Arhitectură Bizantină (Byzantine architecture). Ceea ce am găsit interesant este că definiția din dicționarul Penguin a arhitecturii românești este o prelucrare în termeni mai preciși și mai bine punctați ai definiției date de Lucian Predescu în faimoasa sa lucrare, „Enciclopedia României” – Cugetarea, apărută în 1940 și retipărită de editurile Saeculum și Vestala în 1999. Meritul lui Predescu constă într-o bună articulare a ideii de arhitectură românescă, cu referințe mai ales la formele ei religioase și mai puțin civile, și la faptul că este un fenoment sosit relativ târziu pe scena tradițiilor arhitecturale europene. Altfel definiția lui Predescu conține greșeli și inadvertențe, dar care pot fi trecute cu vederea tocmai prin acest merit de fixare a unor coordoate generale care definesc tradiția arhitecturii românești.

Am transcris mai jos pentru comparație definițiile și referințele la arhitectura românească din cele două dicționare.

Definiția lui Lucian Predescu (Enciclopedia României – Cugetarea, 1940) în citatul de mai jos:

ARHITECTURA: Din clădirile ridicate în trecut cele mai de seamă rămase până azi sunt cele religioase, biserici construite începând din sec. 13, cu caracter bizantin. Cel mai vechiu și interesant monument al țării noastre, e biserica domnească din Curtea de Argeș, de la finele sec. 13 (sau începutul sec. 14), de stil curat bizantin. Variante în stil sârbesc al epocei, se clădesc la finele sec. 14 (Cozia, Cotmeana) și în al 15 și 16-lea. Influențe orientale apar uneori în detalii. Cupola bizantină, ‘emisferică, domină. În sec. 16 măn. Dealu și măn. de la Argeș, sunt cele mai frumoase. Arh. bisericească pierde în general în sec. 17; în al 18-19-lea scăderea e vădită. – În Moldova stilul bizantin e modificat de influențe felurite, cari dau bisericilor de acolo, o înfațișare deosebită. Mai înalte ca cele din Ț. Rom., multe n’au cupolă (Borzești, Rădăuți), iar când o au e mai strâmtă și mai înălțată. Clopotnița e sau un turn deosebit (Papauți) sau alipită de intrare (Balinești). Caractere și ornamente gotice (nervuri de boltă, chenare de piatră la uși și ferestre) la toate clădirile din sec. 15-16; mai târziu și orientale (Trei Erarhi din Iași). Pridvorul, de regulă în Țara-Rom., e excepțional în Moldova. Intrarea e obișnuit laterală, nu prin față. Bisericile din sec. 18-19, ca și în Țara R., sunt lipsite de interes. – Bisericile catolice erau în stil gotic (Baia, C.-de-Argeș). În Transilvania, arhitect. biseric. gotică e cea occidentală (Cluj, Brașov, Alba-Iulia, etc.). Arhitectura civilă în Ț.-Rom. și M. nu ne-a lăsat dinainte de sec. 17, decât ruine. Din al 17-18-lea câteva case și palate se mai găsesc prin țară. Ornamentele sculptate dovedesc întrebuințarea a deosebite stiluri (gotic, renaștere, oriental). Casele obișnuite ale boierilor sunt în stil caracteristic românesc. -Arhitectura militară, la cele câteva cetăți, ale căror ruine subzistă, e cea obișnuită în veacurile de mijloc (influența ungară și polonă).

Traducerea mea a fragmentului referitor la arhitectura românească de la definiția Byzantine architecture din „The Penguin Dictionary of Architecture & Landscape Architecture”, ediția a 5-a:

Arhitectura românească din cadrul vechilor vetre ale principatelor Valahiei și Moldovei a continuat tradițiile arhitecturii din Serbia [după ce aceasta a fost cucerită de otomani]. Biserici din piatră dinainte de sec. 14 nu mai supraviețuiesc; deși sunt unele exemple considerate timpurii în Valahia la Cozia și Curtea de Argeș (Sf. Nicolae) și Moldova la Rădăuți. ‘Epoca de aur’ a arhitecturii românești începe în perioada post-bizantină [după căderea Bizanțului] la cumpăna dintre sec. 15 și 16 și ține până în sec. 17. Comparat cu arhitectura sârbească a Moraviei, bisericile românești sunt mult mai ornate, ca o casetă relicvariu, cu formă elongată, înalte, înguste, și decorate aproape flamboaiant, cu ocazionale amestecuri de motive și caracteristici decorative de import (de exemplu chenare și nervuri de fereastră gotice). Cele mai notabile și originale exemple sunt un grup de biserici modovenești [din Bucovina] decorate între circa 1520 și 1600, care conțin cicluri complete de fresce exterioare (bine protejate de streașinile elongate ale acoperișului), fresce care sunt la fel de bine reprezentate și în interior. Cea mai bizar-impresionantă clădire este catedrala mănăstirii de la Curtea de Argeș (1517), reprezentând un manierism post-Bizantin ale cărui forme extreme pot fi regăsite în catedrala Sf. Vasile [Vasilii Baljenai] din Moscova (fără ca prin aceasta să se postuleze o legatură specifică între ele).

Avem aici astfel două definiții ale arhitecturii românești provenind din medii culturale foarte diferite – una dintr-o sursă indigenă și alta dată de un colectiv de eminenți istorici britanici ai arhitecturii , care pot constitui bazele unei mai largi și complete treceri în revistă a acestui interesant fenomen cultural istoric specific României. Acesta este unul dintre obiectivele mele de lucru. VM

Anunțuri

7 gânduri despre „Definiții ale arhitecturii românești în Enciclopedia Cugetarea și Penguin Dictionary of Architecture

  • Avand in vedere contextul ideologic si politic in care se afla Romania(si Europa) in acea perioada, mi se pare inedita si binevenita mentiunea arhitecturii celorlalte natii din Romania interbelica;oricat de sumara este.Din cate stiu eu, nu prea era prezenta arh Trnalsivaniei in lucrarile mai importante ale epocii.

    Apreciază

    • Problema unei definitii a arhitecturii romanesti este modificarea teritoriului statelor/ statului care incadreaza intre granitele lui/lor fenomenul cultural romanesc. De aceea definitia in cazul romanilor, ca si al ungurilor, sarbilor, etc. trebuie sa se refere la arhitectura comunitatilor romanesti- fie ele in Valahia, Ungaria sau Bulgaria si nu la cele din cadrul unuei formatii politice. Toate aceste lucruri se pun de acord greu unele cu altele si de aceea este atat de dificil sa se ajunga la o definite mai encompassing si completa. Este o munca laborioasa la care incerc sa-mi aduc si eu contributia, va mai dura ceva timp…

      Apreciază

  • Ar fi foarte interesant daca ne-ati prezenta unele monumente reprezentative de arhitectura (religioasa sau civila) din tinuturi istorice romanesti (Republica Moldova, Bucovina, Cadrilaterul):)

    Apreciază

    • Calatoriile mele prin tara si abilitatea de a descoperi si prezenta alte exemple interesante de arhitectura istorica romaneasca sunt limitate anul acesta de interesul mai mic, genreat probabil de criza, din partea celor care doresc sa foloseasca serviciile mele de consultanta. Ma gansesc la organizarea unor prezentari de istorie arhitecturala locala pentru elevii si studentii din centre judetene pentru a compensa depalsarile limitate. Incerc sa gasesc fondurile necesare pentru o astfel de actiune. Pana atunci, rumeg la definitii si la intricactiile arhitecturala ale Bucurestiului, care este vast oricum 🙂 V.

      Apreciază

  • Ambele definitii se refera, din pacate, doar la arhitectura romaneasca veche, ignorand total evolutiile mai recente – si deloc nesemnificative (in opinia mea) – din epocile mai recente, cum ar fi stilul neoromanesc din perioada antebelica si stilul socialist din „Centrul Civic” al Bucurestiului, care inteleg ca se dorea tot un soi de continuare a traditiilor arhitecturale antebelice (revenirea la ornamente florale, dupa realismul socialist sovietic din anii 50, brutalismul anilor 60 si modernismul anilor 70).

    Dupa aceste doua definitii, in Romania nu s-a creat nimic nou d.p.d.v. arhitectural din epoca renasterii incoace, Ion Mincu nu a existat si nici Casa Poporului nu exista …

    Cred ca arhitectura romaneasca poate fi privita cat mai succint si mai cuprinzator ca o continuare a arhitecturii bizantine, in incercarea de a o pastra, respectiv readuce la viata, imbogatita cu elemente ale celorlalte stiluri ale epocilor respective (gotic in Evul Mediu, renascentist in Epoca Renasterii, elemente etnografice in Epoca Moderna de trezire a constiintei nationale romanesti, apoi Art Deco si Modernist in epoa interbelica, si in fine stilul utilitarist din epoca socialista).

    In niciun caz nu as limita definitia arhitecturii romanesti la arhitectura religioasa din epocile medievala si renascentista, pentru ca exemple ca „Bufetul de la Sosea” sau Scolile-tip din epoca interbelica, chiar si Bisericile construite in epoca interbelica in Ardeal, mi se par mai relevante pentru ceea ce am considera arhitectura romaneasca decat reproducerile la scara mai redusa ale unor biserici din Serbia, de ex., care caracterizeaza arhitectura romaneasca medievala.

    Apreciază

    • Definitiile sunt niste incercari salutare totusi, in special cea britanica in a surprinde ceva din fenomenul arhitectural din regiunea cuprinsa de Roamania. O definitie mai completa e ca o partitura de muzica si trebuie bine redactata, cantarita, cercetata; e ceva la care lucrez curent 🙂

      Apreciază

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s