Comunităţi, tradiţii politice şi patrimoniu arhitectural: garajul de autobuze Floreasca

Cartierul Floreasca din nord-estul Bucureştiului este o zonă urbană întrucâtva mai nouă a oraşului, fiind dezvoltată propriu-zis în perioada interbelică şi locuită în mare parte de familii de muncitori calificaţi din cadrul industriilor şi serviciilor capitalei României de atunci. Începând cu mijlocul anilor 1930, cartierul a atras de asemenea intelectuali sau mici întreprinzători care şi-au construit case acolo. Muncitorii calificaţi şi înalt calificaţi sunt un segment social pivotal, cu o foarte interesantă identitate şi istorie social-politică, care a fost numai superficial studiată de către specialiştii universitari sau alte tipuri de scriitori. Aceşti oameni erau educaţi în perioada interbelică în şcoli tehnice de bună calitate, unde de asemenea le erau predate lecţii elementare, dar bine structurate, de istorie naţională şi literatură. Mulţi dintre ei erau de asemenea activi politic în mişcările social-democrate sau cu înclinaţii marxiste ale acelei perioade, menţinându-şi până în zilele noastre acea cultură specifică, aşa cum este şi cazul celor din cartierul Floreasca. Am găsit, în timpul observaţiilor mele în teren efectuate în zonă, că garajul de autobuze de acolo, prezentat în fotografiile de mai jos, reprezintă în bună măsură, prin prisma arhitecturii şi simbolisticii sale, tradiţiile politice şi identitatea acelei comunităţi.

Garajul de autobuze Floreasca, clădire de la sfârşitul anilor 1930, Bucureşti (©Valentin Mandache)

Tipologia arhitectural-stilistică aparţine sfârşitului anilor 1930 sau imediat după, fiind un edificiu de foarte bună calitate de arhitectură industrială mai degraba modernistă, asemănător cu exemple din acea perioadă din Anglia sau Franţa, inspirat fiind din modelele de hangare de avioane din acele vremuri. Din secţiunea comentarii, autorul blogului Simply Bucharest, mi-a indicat ziarul „Muncitorul ITB” care precizează anul 1949, terminat în 1950, al construirii edificiului, proiectat de architectul N. Niculescu. Acesta a folosit evident un design tipic decadei anterioare, nefiind influenţat de maniera de proiectare de tip sovietic.

Garajul de autobuze Floreasca, semn pictat cu sloganul erei comuniste „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, Bucureşti (©Valentin Mandache)

În timpul regimului comunist, toate clădirile publice din aceasta ţară erau decorate cu sloganuri comuniste, cum este cel care încă supravieţuieşte pe marginea zidului de încheietură de acoperiş, prezentat în imaginea de mai sus. Faptul că un astfel de semn pictat încă mai rezistă pe o clădire publică după sângeroasa revoluţie anticomunistă din decembrie 1989, de acum mai mult de două decenii, este o dovadă grăitoare a adâncilor tradiţii şi identităţi politice social-democrate şi marxiste ale comunităţii locale.

Garajul de autobuze Floreasca, zid de incheietură de acoperiş din cărămizi de sticlă, Bucureşti. (©Valentin Mandache)

Îmi place această arhitectură curgătoare şi bine proporţionată a garajului, care trebuie să fi arătat ca un edificiu zvelt şi „high-tech” în vremurile lui de glorie. Clădirea, dacă ar fi restaurată şi renovată, ar putea constitui un punct de interes arhitectural al zonei Floreasca şi al Bucureştiului. În fotografia de mai sus se vede un fragment din zidul de încheietură de acoperiş, format din cărămizi ornamentale de sticlă. Deteriorările au fost probabil cauzate de apa infiltrată de-a lungul atâtor ani, care îngheţa în timpul gerului de iarnă, dilatându-se şi astfel crăpând sticla.

Garajul de autobuze Floreasca, zidul de la spatele clădirii, Bucureşti. (©Valentin Mandache)

O interesantă apariţie sunt teribilele graffiti naziste (zvasticile) şi invectivele de huligani de fotbal ce acoperă zidul de la spatele garajului, şi care reprezintă un element diagnostic al actualei stări a comunităţii locale, anume a tinerilor din cadrul acesteia. Dacă membrii maturi şi mai în vârstă ai comunităţii au beneficiat de o educaţie de bună calitate şi au acum slujbe stabile şi pensii, continuând tradiţiile politice de stânga, copiii lor au trecut prin sistemul educaţional slab calitativ al României post-comuniste, mulţi dintre ei negăsindu-şi slujbe, dezvoltând astfel afinităţi politice de extremă dreapta, naţionalist neo-naziste, o situaţie care nu diferă prea mult de cea a altor tineri din aceeaşi clasă socială şi cu probleme asemănătoare din fosta Germanie de Est sau din Rusia. Cladirea vechiului garaj este astfel, prin arhitectura sa remarcabilă, vechile semne pictate şi graffiti contemporan, ca un „glob de cristal” în care putem urmări evoluţia, identitatea în flux şi problemele acelei comunităţi din cartierul Floreasca.

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Anunțuri

7 gânduri despre „Comunităţi, tradiţii politice şi patrimoniu arhitectural: garajul de autobuze Floreasca

  • Puteţi găsi mai multe informaţii despre perioada în care a fost construit acest garaj?
    Cele mai vechi dovezi, ca să zic aşa, îl atesta din 1949-1950:

    Mulţumesc mult!

    Apreciază

    • Eu l-am datat dupa tipologia stilistica Art Deco – Modernist industriala, similar cu exemple frantuzesti, britanice sau americane, fiind un cercetator privat de teren, nefiind unul de birou emploaiat de puzderia de institute locale 🙂 In ocazia ca voi da de referinte despre el, cand va fi necesar sa merg pentru proiectele de consultanta la arhive sau sau biblioteci, voi pune datele necesare. Este posibil sa fie o creatie din anii imediat postbelici, dupa cum ziceti ca aveti date, pentru ca arhitectii locali au fost taiati de instaurarea izolarii staliniste de evolutiile arhitecturale din occident si au fost nevoiti sa foloseasca ce stiau deja in materie de stil si metodologie de proiectare, tipica timpurilor de la sfarsitul anilor ’30 – ’40. VM

      Apreciază

    • Multumesc pentru indicarea acestor surse! Intr-adevar din ce citesc acolo, garajul este din 1949-50, de langa groapa cu velodromul. Lucrarile pare a fi fost grabite (intrecere socialista), cauza care cred ca a facut ca arhitectul sa foloseasca un proiect care probabil il avea mai demult din perioada dinainte sau din timpul razboiului si de aici stilul Art Deco – Modernist. Articolele din acele ziare de epoca par si ele ca zugravesc o realitate si nu neaparat propaganda; lumea in special in primii ani ai regimului comunist fiind destul de entuziasmata de promisiunile noii vieti, in special in cartierele unde locuiau muncitori cum este cazul de fata. VM
      PS sunt cititor regulat al blogului tau care il gasec bine echilibrat, focusat mergand direct la informatii; felicitari!

      Apreciază

  • A fost, nu foarte demult, la TVR Cultural un interviu cu un arhitect (am prins doar partial si n-am retinut numele din pacate) care explica acest paradox (care ma intriga de ceva vreme), si anume calitatea ridicata a arhitecturii industriale din prima perioada a comunismului romanesc. Explicatia era aceea ca multi arhitecti de valoare au fost marginalizati, insa datorita lipsei de specialisti in domeniu n-au fost exclusi complet, ci exilati pentru „reeducare” in colectivele care lucrau la proiecte industriale.

    Apreciază

    • Arhitectura anilor ’50 si 60 este de o deosebit de buna calitate, mai ales la edifciile industriale si publice. Trendul se contiuna intr-o anumita masura in primii ani ai decadei 1970. Acest fapt este, in opinia mea, in primul rand din cauza arhitectilor scoliti si cu experienta in perioada interbelica cand in Romania se producea arta si industrie de calitate similara cu cea din zonele de traditie din vest. Aceasta nu se reducea numai la arhitecti, ci era o caracteristica a inginerilor, muncitorilor inalt calificati, economistilor, managerilor, participantilor in procesul de creatie de cladiri. Colapsul calitatii s-a produs spre sfarsitul anilor ’70 sub presiunea dogmei national-comuniste a lui Ceausescu si mai ales din cauza ca acei oameni au iesit la pensie sau au murit. E interesant ca ei nu au resusit sa-si transmita acele cunostinte si talent noilor generatii, o problema de care inca sufera scena arhitecturala, si nu numai, romaneasca. In viziunea mea acel transfer intre generatii nu a mai fost posibil deoarce noile generatii erau scolite inca din primii ani intr-un sistem clientelar de slaba calitate ce cultiva supusenia, denuntul, invatatul pe de rost, in detrimetul imaginatei, integritatii, viziunii si calitatii. Dupa cum am zis, acest lucru este general valabil si pentru majoritatea mult cantatilor „tineri” din Romania actuala. VM

      Apreciază

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s