Casa in stil Mic Paris „asigurata”

Asigurarea unei case era un lucru înţelept în Bucureştiul de acum mai bine de un secol, un oraş aglomerat, cu multe structuri de lemn, care deja suferise un incendiu devastator, Marele Foc din 1847. Odată ce un proprietar îşi asigura casa, compania de asigurare fixa placa cu sigla acesteia pe zidul de la stradă al edificiului.

Placa de asigurare pe o casa in stil Mic Paris, datand din 1912, zona Colina Patriarhiei, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Unele din casele de epocă ale Bucureştiului încă se pot lăuda cu pitoreştile lor plăci de asigurat, de obicei panouri de tablă ambutisată, conţinând simbolul companiei de asigurare, sau în multe cazuri stema regală, cum este în exemplul de mai sus, văzută împodobind faţada casei de tip vagon din următoarea fotogafie, aşa de tipică capitalei şi oraşelor mai mari din România Vechiului Regat.

Casa in stil Mic Paris, datand din 1912, cu placa de asigurare fixada pe fatada de la strada, zona Colina Patriarhiei, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Locuinţa ca stil şi tip este încă definitorie identităţii peisajului construit bucureştean, arhitectura sa fiind în ceea ce eu denumesc stilul “Micul Paris”, care a fost la modă in ultimul sfert al sec. 19 până în anii 1910. Stilul „Mic Paris” reprezintă o înmănunchiere şarmantă de stiluri arhitecturale istoriciste occidentale, în special neo-rococo franţuzesc, redate în mod provincial, amestecate cu o multitudine de elemente decorative locale de inspiraţie otoman balcanică, şi grefate pe structuri construite în general cu metode şi materiale tradiţionale. Plăcile de asigurat au început să apară într-un număr semnificativ în prima decadă a sec. 20, odată ce oraşul a adoptat măsuri de dezvoltare urbană consistentă şi a pus la punct un serviciu eficient de pază contra incendiilor, ce acoperea întreaga suprafaţă a capitalei. Placa indica, pe lângă responsabilitatea cetăţenească a proprietarului casei, şi statutul său social mai elevat, pentru că la vremea aceea nu mulţi erau cei care îşi puteau permite să plătească rate de asigurare.

Casa in stil Mic Paris „asigurata, construita in 1912 dupa cum indica inscriptia de pe pediment, zona Colina Patriarhiei, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Anul de construcţie al casei, 1912, înscris pe frontonul intrării, stilul redării cifrelor şi a felului de scriere a numelui companiei de asigurare şi a oraşului menţionate pe placa din imaginea de la începutul articolului, sunt caracteristice lettering-ului anilor premergători Marelui Război. Casa datează dintr-o perioadă prosperă pentru România, după marea recesiune globală din 1907, care a fost printre factorii declanşatori ai Marii Răscoale Ţărăneşti, şi înaintea conflagraţiei mondiale. Acea scurtă perioadă de prosperitate şi dezvoltare urbană şi arhitecturală solidă a fost pulverizată în cursul războiului, când Bucureştiul a fost ocupat de armate ale Puterilor Centrale şi a decăzut economic, marcând de asemenea apusul stilului „Mic Paris”.

Casa in stil Mic Paris „asigurata”, datand din anul 1912, zona Colina Patriarhiei, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Această atractivă casă şi placa ei de asigurat, reprezintă pentru trecătorii contemporani un martor de istorie şi identitate, şi o indicaţie a direcţiilor potenţiale de dezvoltare mult mai umane şi plăcute estetic ale oraşului, dacă tragediile secolului 20 ar fi fost ceva mai îngăduitoare.

English language version at this link: http://historo.wordpress.com/2011/07/25/insured-little-paris-style-house/

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Anunțuri

2 gânduri despre „Casa in stil Mic Paris „asigurata”

  • Am remarcat un detaliu care imi place foarte mult, si anume ca denumirea societatii de asigurare – Nationala – este pusa intre ghilimele. De asemenea, probabil ca are o anumita semnificatie si punctul de la finalul cuvantului Bucuresci.

    Apreciază

    • Intr-adevar, sunt mai multe stiluri la mijloc acolo, de la cel al literelor, cum se spell-uia Bucurestiul, pana la cel gramatical, ghilimele, si de accente, care cred ca era semnificatia punctului- s-ar putea totusi sa gresesc, dar am vazut in felul de redare a cuvintelor si frazelor pe inscriptiile englezesti de sec. la inceput 19 punctul avand cateodata rolul de accent. VM

      Apreciază

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s