Bancă de grădină în stil neoromânesc

Bancă de grădină în stil neoromânesc, casă de la sfârşitul anilor 1920, zona Cotroceni, Bucureşti (©Valentin Mandache)

Arhitectura de gradină în stil neoromânesc este un fel de Cenuşăreasă printre diferitele domenii de design în care se exprimă acest ordin, cu toate că, în opinia mea, este unul dintre cele mai interesante produse ale fenomenului neoromânesc. Un bun exemplu este banca de grădină din imaginea de mai sus, pe care am fotografiat-o în cartierul Cotroceni al Bucureştiului, într-unul dintre tururile arhitecturale recente pe care le-am organizat acolo. Este practic parte a clădirii, dând parcă viaţă faţadei dinspre grădină a acesteia, conectând fără sincope edificiul cu natura înconjurătoare. Delineaţia băncii este inspirată din cea a tronurilor princiare sau bisericeşti din lumea medievală balcanic-otomană. Este foarte posibil ca grădina să fi fost prevăzută de asemenea cu un gazebo sau chioşc neoromânesc în deceniile trecute, cum este cel pe care l-am documentat la acest link, ce probabil amplifica splendoarea acestui colţ verde, atât de mult în ton cu identitatea naturală/ecourbană a vechiului Bucureşti.

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s