Aceasta este un tip obișnuit, dacă mă pot exprima așa, de casă în stil neoromânesc datând de la sfârșitul anilor 1920, din timpul apogeului de dezvoltare a stilului național, al fazei sale mature, chiar înainte ca designurile și tehnologiile de construcție asociate cu Art Deco-ul și Modernism-ul să-și fi făcut intrarea triumfală pe scena arhitecturală locală. Casa este situată în cartierul Domenii din nord-vestul Bucureștiului, o zonă rezidențială dezvoltată de clasa înstărită bucureșteană (un fel de clasa mijlocie superioară din zilele noastre) în cea mai mare parte în perioada interbelică și timpul războiului. Edificiul conține elemente esențiale neoromânești cum ar fi turnul de culă (inspirat din casele fortificate de sec. 17 -19 ale micii boierimi din Oltenia), ce formează colțul ansamblului.
O altă caracteristică neoromânescă este observată în registrele de triptic ale ferestrei și verandei, aluzii la trinitatea creştină, inspirate la rândul lor din arhitectura renașterii valahe de sec. 18, cunoscută ca stilul brâncovenesc.
Copertina ușii este de asemenea inspirată din artefacte similare brâncovenești întâlnite mai ales la mănăstirile oltenești.
Casa are un aspect greu, tipic epocii în care a fost construită, dat de zidăria de cărămidă compactă pe structura în cea mai mare parte din lemn și folosirea limitată a betonului și oțelului. Ar putea reprezenta un superb proiect de renovare și restaurare, care ar trebui probabil să ia in considerație adăugarea unui etaj mai „aerisit” în același stil, cu acoperiș de țiglă tip solzi ce amintește de șindrila caselor țărănești, regăsită de altfel și pe copertina ușii.
