Balcon „Mission style”

Balcon „Mission style” , casă în stil Mediteranean, sfârşitul anilor 1930, zona Dacia, Bucureşti(©Valentin Mandache)

Prosperitatea economică de la mijlocul şi sfârşitul anilor 1930 din România, când ţara era unul dintre marii exportatori de petrol ai lumii şi un important producător agricol, a avut de asemenea consecinţe benefice pentru scena arhitecturală. Nenumărate clădiri în stil Art Deco si Modernist au fost ridicate, iar stilul neoromânesc a atins atunci vârful fazei sale târzii de dezvoltare, prin sinteze unice cu Art Deco-ul. Una din cele mai interesante evoluţii ale arhitecturii locale a fost preferinţa în randul publicului pentru designuri inspirate din lumea mediteraneană. Era o arhitectură escapistă, reflectând aspiraţii similare cu tema Art Deco a pachebotului transoceanic, ce exprima dorinţa locuitorilor acestui colţ al Europei, bântuit de ierni grele , de evada spre tărâmurile mediteraneene cu climat blând şi cald. Arhitectura pe aceasta temă s-a dezvoltat într-o serie de sub-curente, de la forme veneţiene şi florentine, până la cele spaniole şi marocane sau chiar interpretări fanteziste de castele din poveşti. O branşă minoră a fost ceea ce aş numi designul „mission style”, care mie îmi evocă mai mult California decât Mediterana. Un interesant exemplu, pe care l-aş încadra în această categorie, este balconul prezentat în fotografia de mai sus, situat în zona Dacia a Bucureştiului. Elementele din lemn sunt fin executate, de proporţii plăcute ochiului, aflate într-o stare de conservare excelentă, acum, la aproape opt decenii de la crearea lor.

Anunțuri

Un gând despre „Balcon „Mission style”

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s