Marchiza de tip coada de paun – un simbol al Bucurestiului

Marchiza de usa, din fier forjat, in forma de coada de paun, evantai sau scoica este in opinia mea simbolul arhitectural al Bucurestiului. Ca stil este Art Nouveau, reflecting perioada de glorie La Belle Epoque a Bucurestiului ca Micul Paris al Balcanilor. Original a fost un design al arhitectului francez Hector Guimard pentru intrarile de metro din Paris, si adoptata in anii 1890 in mod entuziast de locuitorii Bucurestiului, devenind astfel un simbol arhitectural al orasului.

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Anunțuri

Culori de gradina in octombrie

The side garden of a Little Paris style house in Icoanei area of Bucharest
Gradina unei case in stil Mic Paris din zona Icoanei, Bucuresti

Bucurestiul este un oras mare deficient in parcuri, care sunt amenintate constant de a fi betonate, cu case prevazute cu mici gradini, insa cel mai frecvent folosite pentru depozitare sau garaj, decat pentru gradinarit. Acele spatii de pamant descoperit sunt de obicei mult mai mici decat casa, o consecinta a vietuirii in zonele de mare densitate ale cartierelor istorice, si in general sunt tratate ca un fel de Cenusareasa, locuitorii fiind mult mai preocupati de partea din caramizi si mortar a proprietatii lor.

Ce face situatia mai palatabila, sunt dimensiunile umane a multor dintre casele istorice ale Bucurestiului, si faptului ca prin detaliile lor decorative si materialele de constructie, ating un bun grad de integrare cu mediul natural local.  Casele care prezinta cel mai elocvent acel context sunt cele din perioada La Belle Époque, cu detaliile lor de stil Micul Paris, cum este exemplul din imaginea de mai sus.

Fotografia a fost facuta in luna octombrie, cu efuziunea sa de culori autumnale emblematice pentru locatia geografica a orasului, in preria Dunarii de Jos, inzestrat cu un climat temperat continental la paralela 45 latitudine nordica, de la jumatatea drumului dintre pol si ecuator, facandu-l astfel un loc propice pentru a admira eruptia de culori si umbre generate de frunzele ce cad ale copacilor si plantelor gradinilor sale.

Se poate observa o interesanta simbioza intre natura si arhitectura ilustrata in aceasta fotografie. Casa a fost construita in anii 1900, de tip vagon, cu forma sa dretunghiulara, ocupand o fasie destul de ingusta de teren ce trebuia sa acomodeze in primul rand cladirea. In acea perioada, poate si pentru a compensa pentru disproportia dintre structura construita si gradina, arhitectura era mult impodobita cu motive vegetale cum ar fi ghirlande de flori, frunze de acantus si crengi unduitoare, caracteristice panopliei decorative ale stilului Mic Paris, care isi tragea inspiratia din neorococo si Art Nouveau, mode arhitecturale ale sfarsitului de sec. 19 si inceput de sec. 20.

Materialele folosite pentru constructie in acele decade in urma, sunt de asemenea destul de organice, de la caramizi produse de mici fabrici, mortar si plaster de var, pana la structura si ornamente de lemn, cu peretii varuiti in pigmente pe baza organica. Aleea gradinii, dupa cum poate fi vazut in imagine, este pavata cu caramizi refractare, ce fac distinctia curtilor acelei epoci, fiind in zilele noastre inlocuite din ce in ce mai mult cu dale de ciment urate. Fierul forjat de la portico-ul casei este de asemenea in ton cu vegetatia gradinii, cum sunt si de obicei magnificele porti de fier forjat ale multor asemenea proprietati.

Plantele ce cresc in gradinile Bucurestiului nu sunt in general cultivate urmand perceptele designului peisagistic, dar sunt rezultatul traditiilor, si prin incercare si gresit, care se potrivesc astfel cel  mai bine mediului natural local. Tronand printre ele este vita de vie, de asemenea glorios infatisata in acest exemplu. Aceasta genereaza umbra in timpul verilor toride, produce struguri deliciosi toamna, si chiar permite o mica productie de vin pentru familiile multor din cei ce locuiesc in asemenea case in centrul Bucurestiului.

Gradinile sunt percepute ca ceva destul de frivol de catre cei mai multi dintre locuitorii contemporani ai capitalei Romaniei, insa reprezinta o componenta esentiala a identitatii urbane locale si de aemenea a confortului in acest oras aglomerat, ceva ce ne aminteste de coordonatele noastre naturale, cel mai evident in timpul sezonului caderii frunzelor din octombrie.

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Pintenul de scara

Noroiului si praful de pe stazile Bucurestiului si altor orase ale Romaniei perioadei La Belle Epoque, cauzau mari probleme pastrarii curate a hainelor locuitorilor, mai ales a celor bogati, acestia trebuind sa gaseasca mijloace adecvate acelor conditii dificile pentru a arata bine in timpul vizitelor si treburilor in oras. Unul din ele a fost pintenul de scara, un dispozitiv ajutand doamnele in rochii lungi si elaborate, si de asemenea unii domni in pantofi scumpi, sa paseasca direct din trasura pe scara de acces in cladire, fara sa aiba contact cu praful sau noroiul de pe strada sau curte. Acest video arata cateva dintre acele pintene de scara ce inca mai supravietuiesc in centrul Bucurestiului.

Copertina de usa din fier forjat timpurie

Bucharest doorway wrought iron and cast lead doorway awning dating from the early 1890s. (Valentin Mandache)
Copertina de usa bucuresteana, din fier forjat si plumb turnat, datand de la inceputul anilor 1890, zona Colina Patriarhiei. (©Valentin Mandache)

Acesta este un tip timpuriu de copertina de usa in stil Mic Paris, datand de la inceputul anilor 1890, fiind un precursor al copertinei in forma de scoica, care a fost tipica erei Art Nouveau. Cele mai multe astfel de exemple, acum rare, sunt intr-o state foarte proasta, neintretinute, ignorate, si chiar vandute la fier vechi, o reflectie cum cetatenii urbei, dupa decadele de comunism si tranzitie superficiala post-comunista, inteleg sa-si pretuiasca mostenirea inaintasilor.

Pediment in stil Mic Paris printre fire, si usa

Little Paris through wires
Pediment in stil Mic Paris vazut printre firele ce „decoreaza” orasul la tot pasul, fosta Biblioteca Americana, cladire din anii 1890, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Cele doua imagini ale acestui articol sunt de la cladirea, in care functiona in anii 1980, la apogeul totaltarianismului comunist al lui Ceausescu, Biblioteca Americana, bratul cultural al ambasadei Statelor Unite. Atunci eram student la Universitatea din Bucuresti si am devenit un membru al acestei biblioteci, ce a constituit pentru mine o adevarata oaza sau refugiu din realitatea distorsionata si teroarea zilnica a Romaniei de sub acea dictatura primitiva. Cladirea, care la vremea respectiva era inchiriata de ambasada de la stat, a fost data inapoi, acum vreo decada, fostilor proprietari, familia Gerota, fiind acum de inchiriat ca oficii.

Ambasada SUA a intretinut, fara nici un dubiu, in mod excelent acest edificiu de marca al perioadei La Belle Époque bucurestene, care este una din cele mai ample si bine pastrate case in stil Mic Paris ale capitalei Romaniei. Recent am avut ocazia sa revizitez cladirea si sa fac o serie de fotografii. Sper ca mostra vizuala prezentata aici va va transmite ceva din magnificenta arhitecturii si sensul caracterului Bucurestiului de Mic Paris al Balcanilor.

Interior door, the former American Library, Bucharest
Usa interioara intr-un cadru neo-rococo, datand din anii 1890, fosta Biblioteca Americana, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Lumina de noembrie si arhitectura Mic Paris in Bucuresti

Lumina de noembrie si arhitectura Mic Paris in Bucuresti, casa datand din anii 1880, zona Colina Patriarhiei. (Valentin Mandache)

Bucurestiul a fost scaldat intr-o minunata lumina toamna aceasta, incepand din jurul echionxului, la sfarsitul lui septembrie, pana la timpul la care scriu in noembrie. Acest anotimp la latitudinea de 45 grade nord, in Europa continentala, unde orasul este situat, pare a fi din cale afara de favorabil fotografiei arhitecturale, cu atmosfera sa clara si culorile intense. Imaginile acestui post infatiseaza o casa in stil Mic Paris (un termen cu care desemez arhitectura mai ales urbana din Romania sfarsitului de sec. 19 si inceput de sec. 20, inspirata indeosebi din stiluri istoriciste frantuzesti si redata intr-o maniera provinciala in acest colt al sud estului european), un design arhitectural ce a imprimat de atunci mereu identitatea capitalei Romaniei, din zilele de voga ale acelei arhitecturi in perioada La Belle Époque. Cladirea a fost fotografiata pe 8 noembrie, la pranz. Este mare pacat ca aceasta casa si intreaga gradina inconjuratoare sunt lasate sa se deterioreze, expuse climei sau furtului. Casa poate fi relativ usor si ieftin de restaurat, dar actualii cetateni ai Bucurestiului par a nu intelege inca diminuarea fatala a identitatii si patrimoniului lor prin astfel de atitudini comuniste si post-comuniste impotriva mostenirii inaintasilor lor.

Lumina de noembrie si arhitectura Mic Paris in Bucuresti, casa datand din anii 1880, zona Colina Patriarhiei. (Valentin Mandache)

Stiri de la Conacul Casota

Moray Letham, proprietarul si restauratorul Conacului Casota, judetul Buzau, cu un panou de feronerie de usa restaurat, ce marcheaza anul inaugurarii cladiri conacului (photo: Valentin Mandache)

Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.

Felinare si luna plina in Centrul Vechi

Felinare si luna plina in Centrul Vechi al Bucurestiului (©Valentin Mandache)

Saptamana trecuta a fost luna plina la aceasta latitudine, iar pentru octombrie, o vreme neobisnuita de vara indiana. Am facut fotografia de mai sus seara in timp ce mergeam be Bulevardul Bratianu, privind pe una din strazile laterale de langa biserica Sf. Gheorghe Nou, care este in partea de Lipscani, centrul vechi comercial al Bucurestiului, acum neglijata de moda de cafenele si restaurante ce are loc in zona de pe cealalta latura a bulevardului. Imaginea, in opinia mea, transmite elocvent din identitatea jumatate-orientala, jumatate-europeana particulara acestui oras de la marginea rasariteana a Uniunii Europene. Cladirile Mic Paris darapanate, micile magazine si oamenii relaxandu-se sau umbland dupa treburi in caldura noptii prin clar-obscurul generat de lumina lunii pline, la competitie cu primitvele felinare, sunt evocative acelui caracter care abunda in Bucuresti.

Copertine scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti

Mai jos sunt doua minunate copertine de usa de tip scoica, care le-am fotografiat in Ploiesti, orasul petrolier de la 60km nord de Bucuresti. Acestea dateaza din perioada La Belle Époque (tarzie victoriana si edwardiana), apartinand ca „specie” arhitecturala curentului Art Nouveau, constituind o parte a ceea ce eu denumesc peisajul construit in stil Mic Paris a zonelor urbane ale Romaniei din acea perioada. Copertinele scoica sunt raspandite mult in Bucuresti, ceea ce ma face sa le consider ca unul din importantele simboluri arhitecturale ale capitalei Romaniei, insa de asemenea populare in tara inainte de Primul Razboi Mondial. Ploiestiul acelei ere se afla intr-un proces de dezvoltare spectaculoasa in urma veniturilor din economia petroliera ce aparea atunci, si ca un important centru de schimb regional. Copertinele scoica sunt astfel un superb mod de a ne reaminti de acele vremuri prospere si fineturile lor arhitecturale.

Copertinea scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti (©Valentin Mandache)
Copertinea scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti (©Valentin Mandache)
Copertinea scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti (©Valentin Mandache)