Stiri de la Conacul Casota

Moray Letham, proprietarul si restauratorul Conacului Casota, judetul Buzau, cu un panou de feronerie de usa restaurat, ce marcheaza anul inaugurarii cladiri conacului (photo: Valentin Mandache)

Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.

Copertine scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti

Mai jos sunt doua minunate copertine de usa de tip scoica, care le-am fotografiat in Ploiesti, orasul petrolier de la 60km nord de Bucuresti. Acestea dateaza din perioada La Belle Époque (tarzie victoriana si edwardiana), apartinand ca „specie” arhitecturala curentului Art Nouveau, constituind o parte a ceea ce eu denumesc peisajul construit in stil Mic Paris a zonelor urbane ale Romaniei din acea perioada. Copertinele scoica sunt raspandite mult in Bucuresti, ceea ce ma face sa le consider ca unul din importantele simboluri arhitecturale ale capitalei Romaniei, insa de asemenea populare in tara inainte de Primul Razboi Mondial. Ploiestiul acelei ere se afla intr-un proces de dezvoltare spectaculoasa in urma veniturilor din economia petroliera ce aparea atunci, si ca un important centru de schimb regional. Copertinele scoica sunt astfel un superb mod de a ne reaminti de acele vremuri prospere si fineturile lor arhitecturale.

Copertinea scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti (©Valentin Mandache)
Copertinea scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti (©Valentin Mandache)
Copertinea scoica din perioada La Belle Époque in Ploiesti (©Valentin Mandache)

Stalp etnografic de veranda

Stalp etnografic de veranda, casa de la inceputul anilor 1930, zona Dorobanti, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Am putut detecta in mod cert un trend in cadrul arhitecturii neoromanesti de a folosi din abundenta motive etnografice, care s-a desfasurat inte sfarsitul anilor 1920 si al decadei 1930, ce transcede fazele sale de dezvoltare matura si tarzie, exprimat in special in structuri din lemn sculptat cum ar fi verande, balustri de scari, balcoane, ansambluri de usi, etc. Stalpul de lemn, de veranda, in imaginile prezentate aici, de extraordinara calitate a designului si executiei, este un asemenea exemplu, inspirat din arta taraneasca din sudul Romaniei.

Stalp etnografic de veranda, casa de la inceputul anilor 1930, zona Dorobanti, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Cotineață arhitecturală de găini din perioada Fin de Siècle

Cotineață arhitecturală de găini datând din anii 1890, Târgoviște (©Valentin Mandache)

Curțile caselor de epocă deseori conțin tezaure și curiozități ascunse de istorie arhitecturală, de la fragmente de decorație și structuri mult mai vechi decât fațadele de la stradă, la pavilioane de grădini sau foste construcții de fermă. Am avut rara ocazie de întâlni în Târgoviște o frumoasa structură de cotineață, datând din perioada Fin de Siècle, care modelează o locuință umană la o scară mai mică, de un stil popular în acele timpuri în România. Aceasta reproduce design-ul a ceea ce eu numesc cabană alpină, care este parte a modei de arhitectură balneară răspândită în Europa centrală și de est a anilor 1880 – 1890.

Cotineață arhitecturală de găini datând din anii 1890, Târgoviște (©Valentin Mandache)

Fosta curte a marii case ce conținea această cotineață de găini este acum expusă la stradă, ca urmare probabil a demolării clădirii ce înainte îi ascundea vederea și vânzării bucății de pământ pe care stătea acea casă. Cotineața era de uz mixt pentru diferite păsări de curte, în principal găini la cele două nivele inferioare, probabil și pentru rațe sau gâște la nivelul de la sol, iar mansarda destinată porumbeilor.

Cotineață arhitecturală de găini datând din anii 1890, Târgoviște (©Valentin Mandache)

Îmi plac elaboratele traforaje ce mărginesc cornișa acoperișului, atât de tipice epocii victoriene târzii. Două găuri pentru porumbei flanchează ușa mai mare centrală destinată accesului îngrijitorului, prin care este tăiată o a treia gaură pentru porumbei.

Aceasta este o excelentă piesă de arhitectură domestică istorică, care este încă destul de bine păstrată și relativ ușor de restaurat. Cotineața prezentată aici, de o remarcabilă arhitectură, indică sofisticarea românilor de acum mai bine de un secol, care aveau în mod cert  gusturi arhitecturale mult mai elevate decât precar educații lor urmași post-comuniști.

iPhone photo of the day: Biserica Sf. Ecaterina, Bucuresti

Biserica Sf. Ecaterina, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Aceasta este biserica Sf. Ecaterina, Bucuresti, din zona Colina Patriarhiei, unde am avut un tur arhitectural duminical acum doua sapatamani. Dateaza ca loc de rugaciune inca din sec. 16, dar cladirea e din anii 1850. Este intr-un stil neo-baroc provincial, un design destul de sporadic pentru o biserica de rit ortodox, epitomizand procesul de modernizare si europenizare a societatii romanesti din acele vremuri, dupa revolutiile nationale de la 1848 si punerea bazelor unei natiuni moderne si independente fata de puterea si civilizatia orientala a Imperiului Otoman. Fotografia iPhone are perspectiva corectata in programul Lightroom si este cross-procesata in Picassa, dandu-i astfel un aspect evocativ de carte postala veche. Impresia aceea este sarmant amplificata de fatada cu caramida expusa rezultata in urma lucrarilor de restaurare curente a cladirii.

Pediment in stil Micul Paris din Buzau

Pediment in stil Mic Paris, Buzau (©Valentin Mandache)

Exemplul de pediment de casa din imagine este din Buzau, tipic perioadei cand stilul Mic Paris (ceea ce eu denumesc stilurile istoriciste de sec. 19 frantuzesti si din alte tari vest europene interpretate in maniera provinciala in Romania) era in voga in intreg Vechiul Regat. Finisajul este destul de crud, dar sarmant, anamblul incercand sa emuleze intrarea unui templu clasic al ordinului corintic. Imi place monograma proprietarului incadata de cifrele anului de constructie a casei, de la inceputurile perioadei La Belle Époque.

Daca doriti sa aflati mai multe despre stilul Mic Paris si cum a influentat caracterul arhitectural al Bucurestiului, organizez un tur arhitectural special pe aceasta tema sambata ce vine, detalii aici: https://casedeepoca.wordpress.com/2012/03/21/bucurestiul-ca-micul-paris-al-balcanilor-tur-arhitectural-tematic-sambata-24-martie/

O splendida vilă neoromânească

Am publicat pentru prima oară acest articol în noiembrie 2010, dar l-am pus offline la scurtă vreme dupa aceea din cauza unor bloguri românești care pretind că se ocupă cu arhitectura istorică și care îmi utilizau aceste fotografii și idei, fără a-mi acorda niciun fel de credit, sau să mă citeze, pretinzând că ar fi fost ale lor, un comportament arogant tipic scenei culturale, inclusiv în domeniul arhitecturii istorice, aparținând României post-comuniste. Multe dintre aceste mediocrități își însușesc și plagiază fără nicio rușine munca altor autori, după cum îmi amintesc de un caz, acum mai mult de un an, când cineva de la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”, o doamnă Mihaela Criticos, a publicat o carte despre stilul Art Deco, plină de ilustrații luate de peste tot de pe web, inclusiv de pe site-ul meu, fără să facă citarile cuvenite.

Vilă în stil neoromânesc, proiectată de arh. Toma T. Socolescu în 1934, Câmpina. (©Valentin Mandache)

În deceniul dintre mijlocul anilor 1920 și 1930, stilul arhitectural neoromânesc a atins apogeul său creativ și de popularitate. Unul dintre cei mai cunoscuți și capabili arhitecți care a marcat cu talentul și creativitatea sa perioada, a fost Toma T. Socolescu, cel mai strălucit reprezentant al unei faimoase familii de arhitecți romani. Casa de mai sus, cu toate că nu este deosebit de mare, constituie, în opinia mea, una dintre cele mai bune creații ale sale, care este și excelent păstrată. Se află în Câmpina, un oraș care își datorează prosperitatea industriei petroliere, situată foarte aproape de o altă casă deosebită pe care am documentat-o într-un articol recent (un remarcabil design modernist, unde am lansat ipoteza, bazat pe informațiile celor care locuiesc în zonă, că a fost proiectată de un arhitect al Wehrmacht-ului în timpul războiului). Demn de remarcat în acest exemplu este foarte decoratul ansamblu de intrare al casei (ușa, brâul stuco care o înconjoară și umbrarul cu motive țărănești sculptate în lemn). De asemenea merită menționat balconul-terasă de la nivelul grădinii casei. Terasa este dominată de un scut cu monograma familiei „NP”, care decorează cheia de boltă a arcului ușii. Aș mai vrea să punctez și încântătoarea verandă de la etaj, prevazută cu stâlpi de lemn încrustați, care susțin un acoperiș de forma stilizată a unui clopot de biserică, preluat de către arhitect din exemple de acest fel din arhitectura de biserică medievală-târzie din Valahia. Acoperișul este încoronat de o finială tipic neoromânească. Când am făcut fotografiile, am avut ocazia să discut cu proprietarul acestei case, o doamnă în vârstă, care mi-a oferit o mulțime de informații despre designer și anul construcției (1934). Dânsa a menționat condițiile grele cărora a trebuit să le facă față în timpul lungilor deceniilor ale regimului comunist pentru a menține în bună stare acest edificiu, când o parte din proprietate a fost folosită de garnizoana locală pentru cazare. Am mai fost informat despre recenta restaurare și renovare, care a fost efectuată sub atenta ei supraveghere pentru a păstra cât mai mult posibil din detaliile și structurile vechii clădiri. În opinia mea, aceast proprietar își definește în mod evident identitatea prin casa de epocă pe care o deține, sentiment care este în mare deficit printre majoritatea celorlalți proprietari de case de patrimoniu. Fotomontajul de mai sus și show-ul de diapozitive care urmează textului sunt câteva imagini care redau doar o mică parte a frumuseții și serenității acelei case deosebite, proiectate din unul dintre cei mai buni arhitecți ai stilului neoromânesc.

Această prezentare necesită JavaScript.

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Panou traforat de Comarnic

Panou de traforaje arhitecturale din Comarnic, datand din anii 1890. (©Valentin Mandache)

Acesta este un exemplu de panou traforat dintre miriadele de asemenea compozitii ce impodobesc fatadele caselor de la strada principala din Comarnic, pe Valea Prahovei, la 100 km nord de Bucuresti. Dateaza din anii 1890, creat in perioada de bunastare economica ce caracteriza epoca victoriana tarzie, cand orasul a beneficiat de deschiderea caii ferate intre Bucuresti si Brasov si de acolo cu restul Europei, si de asemenea din cauza infiintarii fabricii de var si ciment ce aproviziona infloritoarea piata a constructiilor Bucurestiului. Comarnic este locul cu probabil cel mai amplu si fin patrimoniu de traforaje arhitecturale victoriene din aceasta parte a Europei, acum ignorat de tururile turistice oficiale (Case de Epoca, nefiind parte a acestor privilegiati guvernamentali, are un tur deja in zona, vezi link-ul), ramanand virtual necunoscut, cu toata distanta relativ scurta de Bucuresti. Panoul prezentat aici este o compozitie de design-uri florale si etnografice romanesti. Formele etnografice sunt constituite de coloanele scurte cu motivul funiei de torsiuni opuse si de discurile si jumatatile de disc solar ce adorna baza si capitelul acelor coloane.